Desi nu i se acorda la fel de multa importanta ca si activitatii de ingrijire a plantelor, solul are diferite necesitati de care trebuie sa tinem seama, pentru ca el reprezinta factorul de baza care asigura succesul gradinilor noastre. Asemeni unui companion discret, el nu isi arata in mod evident suferintele si atunci cand ele se fac simtite prin efecte, remedierea lor poate necesita resurse importante.
Gradinarii experimentati cunosc nevoile solului si, pentru a le asigura, apeleaza la diverse metode ce vizeaza imbunatatirea caracteristicilor fizico-chimice pe care le detine. Intr-o gradina tipica solul este format din aproximativ 90% substante minerale, restul de 10% fiind reprezentat de materia organica provenita din descompunerea plantelor si animalelor.
Vom vedea in continuare caracteristicile unui sol sanatos
1. Textura. Este reprezentata de participarea procentuala a diverselor categorii de particule (nisip, praf, argila), la alcatuirea solului. Lutul nisipos sau pamantul gras nisipos - este considerat solul ideal de gradina, ce consta dintr-o combinatie optima a celor trei texturi de baza.
2. Structura . Se refera la modul in care se unesc in sol lutul, aluviunile si particulele de nisip. O structura formata din bulgari mici, faramitati creeaza spatii ample pentru aer si apa, de care radacinile au nevoie pentru a creste sanatoase. Solurile dense si compacte determina o structura slaba, ceea ce face dificile sapatul si cresterea plantelor si a radacinilor. Solurile nisipoase si faramicioase cu o structura slaba mai au un inconvenient: pierd apa si substantele nutritive rapid.
Un sol cu o structura buna este friabil, lucru ce permite radacinilor de plante sa patrunda, sa se fixeze si sa se hraneasca.
3. pH-ul. Reprezinta o masura de aciditate a solului dumneavoastra (cu valoare mai mica decat 7.0) sau de alcalinitate (cu valoare mai mare decat 7.0); Plantele au cerinte deosebite fata de reactia substratului fiecare specie putand prelua elementele nutritive din sol la un anumit pH. Majoritatea speciilor de plante au o dezvoltare normala in soluri usor acide sau neutre.
4. Materia organica. Imbunatateste orice tip de sol, inmagazinand in constituentii ei energie chimica si elemente biogene, pe care le elibereaza in sol in cantitati mici si in mod continuu, in cursul transformarilor suferite sub influenta activitatii microorganismelor.
Materia organica mai contine acizi care pot face membranele radacinilor sa devina mai permeabile, imbunatatind astfel captarea apei si a substantelor nutritive. Acizii dizolva minerale in interiorul solului, lasandu-le disponibile pentru hrana plantelor.
Compostul, frunzele mucegaite, gunoiul de grajd si ingrasamintele verzi sunt baza materiei organice din sol.
Unul dintre motivele pentru care se adauga materie organica suplimentara la solul din gradina dumneavoastra este acela de a oferi hrana microorganismelor care elibereaza nutrienti in sol prin descompunerea lor in materie organica.
5. Fertilitatea. Nutrientii existenti in solul din gradina reprezinta componenta finala ce ajuta la construirea unui sol sanatos.
Asadar luati aminte ca, in gradinaritul organic solul trebuie hranit pentru ca acesta, la randul sau, sa hraneasca plantele pentru a se dezvolta viguroase.
Pesticidele pulverizate pe plante au un grad mare de penetrare a solului si pot ucide insectele si microorganismele care traiesc acolo. De asemenea, ingrasamintele sintetice contin saruri, aceastea putand distruge rezidentii solului. Odata acumulate in sol, sarurile pod duce si la distrugerea plantelor de cultura.
In plus, ceea ce este bine de stiut, este faptul ca ingrasamintele sintetice nu contribuie cu nimic la fertilitatea solului.
Formarea si mentinerea unui sol sanatos reprezinta un proces continuu. Un sol cu o componenta sanatoasa va reprezenta un punct de plecare promitator in crearea unei gradini organice durabile.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu