Dificultatea de a alege plantele care ofera gradinii dumneavoastra stralucire provine din dorinta de a nu omite nicio specie vegetala preferata. Cand spatiul pe care doriti sa il infrumusetati cu flori are o suprafata redusa, problema este cu atat mai dificila intrucat sunteti obligati sa acceptati unele compromisuri.
In conditiile unei gradini mici puteti evita aceasta provocare daca aveti in vedere cateva aspecte ce va pot usura substantial deciziile.
1. Stabilirea bugetului . Amenajarea gradinii este determinata in mare parte de constrangerile bugetare. Luati in considerare macar cu aproximatie suma totala pe care sunteti dispusi sa o alocati amenajarii, incluzand aici si cheltuielile impuse de optimizarea calitatii solului. De asemenea cheltuielile ocazionate de intretinerea speciilor mai pretentioase sunt demne de luat in considerare.
2. Vegetatia existenta. Speciile de plante ce se gasesc in perimetrul care urmeaza sa fie amenajat vor intra in componenta viitoarei gradini in masura in care prezenta lor nu afecteaza celelalte specii vegetale sau imaginea de ansamblu a gradinii.
Cu exceptia pomilor, este mai usor sa transferi plantele existente intr-o alta zona decat a improviza plantand pur si simplu in jurul lor.
In functie de expunerea la Soare si de cat de umbros este locul trebuie sa selectati plantele care accepta acele conditii de iluminare, temperatura si umiditate.
3. Proportiile. Reprezinta unul dintre principiile de baza ale peisagisticii. Indiferent de dimensiunile sale, o gradina care tine seama cu strictete de respectarea proportiilor este mai aproape de scopul pe care il are.
Diversitatea florilor din gradina scade odata cu dimensiunile acesteia.
Pentru o gradina mica este indicat sa alegeti vegetatia simpla si eleganta care sa nu creeze senzatia de apasare ci pe aceea de spatiu. Ocoliti intotdeauna vegetatia luxurianta intrucat aceasta se foloseste numai in amenajarea spatiilor mai extinse.
4. Stilul gradinii. Inainte de a trece efectiv la cumparaturi stabiliti cu exactitate ce stil de gradina doriti, ce textura si ce forma vreti sa obtineti. Printre cele mai cunoscute stiluri sunt: stilul exotic, stilul elegant, stilul formal si stilul natural.
Tineti seama si de preferinta dumneavoastra pentru culorile mai pastelate sau mai stridente insa aveti grija sa nu optati pentru mai mult de 4 -5 culori deoarece cu siguranta va vor obosi.
Florile de culoare rosie de regula reprezinta spatiul care focalizeaza atentia, de aceea oferiti-le daca se poate un loc central.
Respectand aceste criterii veti reusi sa stabiliti care dintre plante sunt potrivite pentru gradina dumneavoastra si veti trece cu mai multa siguranta la mult asteptata etapa de amenajare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu